Decizia CCR nr. 490/2020Punctul 17

17. Astfel, referitor la critica formulată din perspectiva contrarietății reglementării criticate cu dispozițiile constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană, Curtea reține faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența amintită, Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori transpune în dreptul intern o reglementare din dreptul Uniunii Europene, și anume Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) din Directivă (articol ce are denumirea marginală „Măsuri tranzitorii“), „Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naționale de punere în aplicare“, iar, potrivit alin. (2) al art. 30, „Cu toate acestea, statele membre se asigură că articolele 11, 12, 13 și 17, articolul 18 alineatul (1) a doua teză și articolul 18 alineatul (2) se aplică și contractelor pe durată nedeterminată existente la data la care intră în vigoare măsurile naționale de punere în aplicare.“ Aceste dispoziții au fost transpuse în art. 95 din legea criticată, articol ce are următorul conținut: „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2) , ale art. 57 alin. (1) și (2) , precum și ale art. 66-71.“ ...