Decizia CCR nr. 458/2020Punctul 14

14. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu cuprind dispoziții privind condițiile și procedura instituirii unor măsuri restrictive de libertate impuse de necesitatea prevenirii și combaterii bolilor contagioase, limitându-se la a delega ministrului sănătății instituirea lor prin acte administrative normative. Astfel, întreaga materie a măsurilor restrictive de libertate instituite cu scopul de a preveni și combate răspândirea bolilor contagioase a fost reglementată, recent, în acte de reglementare secundară, așa cum sunt Ordinul nr. 414 din 11 martie 2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor și Ordinul ministrului sănătății nr. 753 din 7 mai 2020 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2. Legislația primară nu a făcut altceva decât să introducă noțiuni abstracte precum „internare obligatorie“ și „instituirea carantinei“ în sistemul normativ de reglementare primară, fără a reglementa în detaliu conținutul lor normativ. În cuprinsul Legii nr. 95/2006 și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2020 referirile la acestea sunt sumare, fără consistență și lipsite de previzibilitate, dând posibilitatea unui organ administrativ să dispună măsuri privind restrângerea exercițiului libertății individuale prin crearea legii, iar nu punerea sa în executare. ...