Decizia CCR nr. 458/2020Punctul 3.3

3.3. Aceeași interpretare gramaticală arată că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu permite ministrului sănătății să stabilească prin ordin nicio măsură restrictivă de vreme ce astfel de măsuri (anume declararea, tratamentul sau internarea care sunt impuse de legiuitor cu titlu obligatoriu) sunt strict și limitativ enumerate chiar în textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. Partea subiectului compus care este constituită din substantivul „bolile“ are ca determinanți un atribut simplu, „transmisibile“ și o propoziție atributivă, „pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii“. Interpretarea juridică a analizei gramaticale a atributului „transmisibile“ arată că nu toate bolile pot face obiectul unei individualizări prin ordin de către ministrul sănătății, ci doar cele transmisibile, respectiv competența ministrului sănătății este limitată de legiuitor prin calificarea bolilor asupra cărora ministrul poate decide. Și nici această circumstanțiere nu a fost suficientă pentru legiuitor, care a ținut să restrângă și mai mult competența decizională a ministrului, precizând prin propoziția atributivă faptul că pot fi enumerate într-un act administrativ - numit ordin al ministrului sănătății - numai acele boli transmisibile pentru care doar anumite măsuri restrictive stabilite de lege sunt necesare. Propoziția atributivă, care este o parte a frazei mai ample ce constituie norma juridică de rang legal, este destul de clară: declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii în virtutea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 și nu pentru că așa poate decide ministrul sănătății. Legiuitorul însuși a precizat care sunt măsurile restrictive, ceea ce limitează recursul doar la cele expres enumerate de text și nu permite utilizarea altora. Legiuitorul a stabilit că acele măsuri sunt restrictive tocmai prin faptul că le-a conferit caracter obligatoriu, altminteri declararea, tratamentul sau internarea voluntară nu sunt considerate restrângeri ale exercițiului unor drepturi fundamentale. Însă nu ministrul sănătății stabilește arbitrar măsurile de luat și, eventual, caracterul lor obligatoriu, ci legiuitorul a precizat limitativ măsurile (declararea, tratamentul sau internarea) și natura lor juridic obligatorie în urma unei evaluări globale a echilibrului dintre necesara protecție a interesului general, ce constă în protejarea sănătății publice prevăzută ca o posibilă cauză de restrângere a exercițiului unor drepturi în temeiul art. 53 din Constituție, și necesara protecție a drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean în parte. Individualizarea acestor măsuri restrictive la fiecare caz în parte constituie o aplicare în concret a legii și nu se realizează nici de legiuitor, nici de ministrul sănătății, ci de autoritățile sanitare competente să prevină și să gestioneze pandemiile. Aceeași este situația în cazul punerii în aplicare a oricărei măsuri de restrângere a unor drepturi fundamentale care este stabilită printr-o lege și trebuie pusă în executare de autorități administrative (de exemplu, vaccinarea, prelucrarea unor date personale în vederea emiterii documentelor de identitate, colectarea obligatorie a veniturilor la bugetul de stat, executarea pedepselor etc.). Prin urmare, din punct de vedere juridic, interpretarea gramaticală a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 conduce la concluzia că această prevedere nu conferă ministrului sănătății atribuții legate de instituirea unor măsuri restrictive pentru exercițiul drepturilor fundamentale, ci aceste restrângeri sunt explicit și limitativ enumerate de lege. Ministrul sănătății poate doar să stabilească un tip de boli, anume cele transmisibile, pentru care legea permite recursul la anumite măsuri de restrângere a exercițiului unor drepturi. Altfel spus, Legea nr. 95/2006 stabilește măsurile restrictive (declararea, tratamentul sau internarea obligatorii) pentru exercițiul unor drepturi fundamentale (dreptul la viață privată, libertatea individuală sau libera circulație), pe care le impune în condiții circumstanțiate tot de legiuitor, și nu de ministrul sănătății. Nimic din norma cuprinsă în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu lasă a se înțelege că toate cele trei măsuri trebuie aplicate concomitent cu privire la aceeași boală transmisibilă și cu atât mai puțin cu privire la aceeași persoană. Dimpotrivă, conjuncția coordonatoare „sau“ arată cu suficientă claritate că prin actele de punere în aplicare a legii se pot grada și/sau adecva cele trei măsuri restrictive permise de text pentru a le adapta la specificul bolilor transmisibile identificate prin ordin de ministru, fiind astfel realizată în practică și necesara proporționalitate dintre cauza restrângerii drepturilor și afectarea exercițiului lor. ...