Decizia CCR nr. 453/2020Punctul 17

17. În mod similar, referitor la art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în literatura de specialitate s-a susținut că, deși dispozițiile legale analizate nu mai prevăd condiția ca instanța să fi omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care existau probe la dosar, aceasta nu poate conduce la o interpretare substanțial diferită a domeniului de aplicare a cazului de contestație în anulare supus analizei, în sensul că acesta poate fi invocat în condiții mai puțin restrictive decât cele prevăzute la art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968. S-a susținut, de asemenea, că dincolo de interpretarea literală și gramaticală a textului, deși nu se mai prevede ca instanța să fi omis să se pronunțe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, ci doar necesitatea existenței unei hotărâri de condamnare, aceasta nu înseamnă că, dacă instanța s-a pronunțat cu privire la cauza de încetare a procesului penal, în sensul că a apreciat că ea nu există, condamnându-l pe inculpat, contestația în anulare poate fi admisă. Odată ce instanța a analizat cauza de încetare a procesului penal, la cerere sau din oficiu, și a apreciat că ea nu este incidentă, pronunțând o hotărâre de condamnare ce a dobândit autoritate de lucru judecat, contestația în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu mai poate fi admisă. ...