Sari la conținut

Decizia CCR nr. 423/2020Punctul 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.06.2020
Dosarul
30.231/325/2018

20. În prezentele cauze, pretinsa neclaritate și, respectiv, lipsă de previzibilitate a normelor criticate sunt invocate din perspectiva momentului de la care se calculează perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare și, respectiv, al sferei destinatarilor acestei măsuri. Astfel, se apreciază, pe de o parte, că legea nu face trimitere la vreun pact sau tratat internațional care să fi impus României acordarea zilelor compensatorii de la data de 24 iulie 2012 iar, pe de altă parte, că ar trebui să se ia în calcul și întreaga perioadă executată în cazul mandatelor de executare a pedepsei închisorii a căror executare nu a fost încheiată în data de 24 iulie 2012, precum și perioada arestării preventive. Or, asemenea critici tind la completarea textului legal criticat, în sensul extinderii soluției legislative pe care acesta îl consacră la ipoteze pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie