Decizia CCR nr. 384/2020Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că atribuțiile procurorilor sunt prevăzute în legi organice, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Codul de procedură penală, iar atribuțiile procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se regăsesc și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Alte atribuții ale acestora din urmă se află și în Regulamentul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, însă, în opinia reprezentantului Ministerului Public, acest regulament explicitează legislația enunțată anterior. În continuare, apreciază că, în examinarea excepției de neconstituționalitate, trebuie analizate și motivele revocării, astfel cum sunt ele arătate în ordinul atacat. Observă, astfel, că lipsește o încadrare juridică a faptelor precizate, însă consideră că aceasta nu poate fi suplinită în fața Curții. Pornind de la motivele de fapt ale revocării, constată că este vorba despre nerespectarea unor atribuții cu caracter general, reglementate în legile originare precitate și explicitate în Regulamentul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Prin urmare, consideră că motivele de neconstituționalitate referitoare la aspectele reținute anterior sunt nefondate. Cu referire la sintagma „exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției“, apreciază că legea este suficient de clară, înțelesul fiind acela că atribuțiile nu sunt exercitate în conformitate cu prevederile legale, indiferent de sediul materiei acestora. Reține, totodată, că un magistrat este obligat să cunoască atribuțiile specifice funcției, din actele normative care le reglementează. Astfel, observă că, în speță, este vorba despre un procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu o anumită vechime în profesie și pregătire profesională, astfel încât apreciază că acesta poate evalua, în mod concret, situațiile în care exercită în mod necorespunzător atribuțiile. Reține că art. 20 din Legea fundamentală nu are incidență în cauză, iar, cu referire la art. 21 și art. 24 din Constituție, arată că titular al acțiunii în contencios administrativ este procurorul. Constată că nu este reglementată nicio modalitate în care procurorul supus revocării să-și exprime un punct de vedere în fața procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau în fața Consiliului Superior al Magistraturii, însă arată că acesta se poate adresa instanței judecătorești în fața căreia își poate formula toate apărările. În concluzie, apreciază criticile de neconstituționalitate nefondate. ...