Decizia CCR nr. 372/2020Punctul 14
Punctul 14
14. În acest sens se susține că interdicția de înființare a unui număr nelimitat de societăți cu asociat unic de către aceeași persoană a fost reglementată în legislație încă din forma inițială a Legii nr. 31/1990, la art. 211, fiind menținută până în prezent, tocmai în considerarea efectelor scontate prin instituirea acestei interdicții, și anume prevenirea riscului fraudării terților și a celui de diluare a răspunderii personale a asociatului unic, această prevedere legală servind, totodată, obiectivului de eficientizare a concursului între creditori, în condițiile în care același asociat răspunde, în subsidiar și în condițiile limitative prevăzute de lege, cu un patrimoniu unic (personal) pentru datoriile societății/societăților pe care le fondează. Totodată, distinct de elementele de disciplină economică și transparentizarea mediului de afaceri, interdicția s-a circumscris și obiectivului de combatere a evaziunii fiscale, prin împiedicarea transferării activității de la o societate la alta sau prin crearea de societăți distincte pentru o singură afacere, în scopul obținerii de beneficii specifice (precum rambursarea de TVA, subvenții etc.). ...
Sursa oficială ↗