Decizia ÎCCJ nr. 423/2025 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 24.11.2025 · dosar 3.237/102/2023
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 28. Prin Încheierea de ședință din 19 martie 2025, instanța de trimitere a reținut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: a) litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a prevederilor legale supuse dezlegării, având în vedere considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță și motivele căii de atac exercitate în cauză, precum și apărările prezentate în întâmpinare; c) chestiunile de drept în discuție nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al vreunei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, iar asupra aspectelor ce formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior; d) chestiunile de drept supuse dezlegării prezintă dificultate și presupun nu doar clarificarea măsurii în care medicul rezident într-o specialitate chirurgicală și care desfășoară stagiul la secția de chirurgie este îndreptățit, pentru perioada în care își desfășoară activitatea în blocul operator, să beneficieze de sporul pentru condiții deosebit de periculoase [prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) de la capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017], ci, în cazul în care poate fi beneficiar al sporului, și identificarea categoriei de personal, dintre cele prevăzute de punctele 8 și 9 lit. B din articolul unic al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru, în care trebuie încadrat acest medic ca beneficiar al sporului în discuție. Instanțele de judecată au dat interpretări diferite acestor chestiuni de drept. ... ...
Sursa oficială ↗