Decizia CCR nr. 366/2020Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.06.2020 · dosar 4.703/2/2014
Punctul 17
17. Analizând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate consideră că sintagma „de la data (...) luării le cunoștință“, cuprinsă în dispozițiile art. 11 alin. (2) teza a doua - Legea nr. 554/2004, îngrădește dreptul unei persoane sancționate disciplinar printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual să se adreseze instanței de judecată, pe motiv că acțiunea este tardiv introdusă, după ce aceeași instanță a respins acțiunea împotriva aceluiași act administrativ pe motiv că actul sancționator este act de comandament cu caracter militar. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză aflată în recurs, formulată împotriva unei sentințe din 3 decembrie 2014 prin care a fost respinsă ca tardiv introdusă acțiunea autorului excepției de anulare a unui act administrativ, reprezentat de un ordin (de trecere în rezervă) din data de 25 iunie 1998 al Inspectoratului General de Poliție, potrivit autorului excepției acest act administrativ fiind calificat de prima instanță ca fiind de comandament militar. ...
Sursa oficială ↗