Decizia CCR nr. 362/2020Punctul 45
Punctul 45
45. Așadar, având în vedere caracterul succesiv, lunar, al indemnizației pentru creșterea copilului, Curtea constată că textele de lege criticate afectează indemnizațiile pentru creșterea copilului doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, prin instituirea unei limite maxime de 8.500 lei. Condițiile privind acordarea acestor indemnizații nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 nu are efecte asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita, ci numai asupra prestațiilor încasate începând cu luna septembrie 2017, după intrarea sa în vigoare, conformându-se astfel dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“. ...
Sursa oficială ↗