Decizia CCR nr. 336/2020Punctul 30
Punctul 30
30. În ceea ce privește art. 11 teza întâi, raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 77/2016, în Decizia nr. 36 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragrafele 33-36, Curtea a reținut că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate care vizează încălcarea principiului egalității în drepturi, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidența art. 4 și, implicit, a Legii nr. 77/2016. Curtea a reținut, cu privire la această critică, că orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. ...
Sursa oficială ↗