Decizia CCR nr. 343/2020Punctul 13
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 11.06.2020
- Dosarul
- 2.455/100/2018
13. Nu se încalcă nici art. 16 din Constituție câtă vreme prevederile criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de domeniul său de aplicare. În plus, nu este contrară Constituției adoptarea unor dispoziții legale succesive, câtă vreme se aplică nediferențiat pe perioada în care sunt în vigoare, neretroactivitatea având valoare constituțională. De asemenea nu se încalcă art. 47 alin. (2) și art. 53 din Constituție, deoarece măsurile criticate nu aduc atingere dreptului la pensie care se cuvine în temeiul contributivității, iar art. 44 din Constituție este, la rândul său, respectat, deoarece, pe de o parte, reclamantului i se recunoaște, chiar și în condițiile plafonării pensiei, un cuantum mai mare decât cel care i s-ar fi cuvenit în temeiul contribuțiilor realizate și, pe de altă parte, măsura plafonării pensiei este în vigoare anterior nașterii dreptului la pensie, neputându-se reține, în aceste condiții, incidența teoriei drepturilor câștigate. În sfârșit, prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție sunt respectate, deoarece prevederile criticate se aplică numai pentru viitor. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.