Decizia CCR nr. 324/2020Punctul 28
Punctul 28
28. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale lit. B din capitolul I din anexa nr. V, precum și ale art. 69 și 70 din anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare apărare, ordine publică și securitate națională la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul conținut:
– Art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017:
42. Articolul 138 se modifică și va avea următorul cuprins: «Art. 138: Cotele de contribuții de asigurări sociale
Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:
a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi; ...
b) 4% datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; ...
c) 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.» [...] ... ...
69. Articolul 156 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 156: Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate
Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10% și se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi. ... ...
– Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“; ...
– Art. 69 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017:
(1) Pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
(2) Pentru procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
(3) Pentru personalul auxiliar de specialitate și pentru personalul conex militar și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
(4) Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naționale din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.“ ...
– Art. 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Pentru calitatea de cadru militar în activitate, cadrele militare prevăzute la art. 69 mai beneficiază de solda de grad.“ ... ...
Sursa oficială ↗