Decizia CCR nr. 330/2020Punctul 17
Punctul 17
17. De asemenea, Curtea a reamintit că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, așa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege. De altfel, în susținerea acestei concepții, și alin. (7) al aceluiași articol obligă proprietarul la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, îi revin. Așa fiind, a conchis Curtea, nu se poate reține că, prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice, se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 822 din 11 decembrie 2018, precitată, paragraful 15, și nr. 407 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 21 noiembrie 2013). ...
Sursa oficială ↗