Decizia CCR nr. 298/2020Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.06.2020 · dosar 12.206/225/2017
Punctul 14
14. Așa fiind, în ipoteza invocată de autorul excepției de neconstituționalitate, aceea a desființării de către judecătorul de cameră preliminară a soluției de renunțare la urmărirea penală, atunci când a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea cererii formulate conform art. 318 din Codul de procedură penală nu poate proceda la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, conform art. 342 din Codul de procedură penală. Aceasta, întrucât procedura prevăzută la art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală nu îi oferă acestuia competența funcțională de a reține cauza spre a o soluționa conform procedurii camerei preliminare. Așa fiind, în ipoteza analizată, pentru învestirea instanței în vederea desfășurării verificărilor specifice etapei camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu cererea de încuviințare a renunțării la urmărirea penală va proceda conform art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, desființând soluția de renunțare la urmărire penală și trimițând cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale. Acesta din urmă, dacă apreciază, la rândul său, că probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată a inculpatului, va proceda la emiterea rechizitoriului și la sesizarea instanței competente în vederea începerii procedurii camerei preliminare. ...
Sursa oficială ↗