Decizia CCR nr. 304/2020Punctul 18

18. Așa cum s-a arătat mai sus, obiectul juridic al infracțiunii este reprezentat de relațiile sociale privind securitatea și sănătatea în muncă, în sensul că orice persoană care participă la procesul de muncă trebuie să fie protejată prin respectarea normelor stabilite prin legea specială, care au fost puse în practică de către angajator sau de către o persoană abilitată în acest sens. Încălcarea normelor legale determină sancționarea persoanei vinovate pentru crearea pericolului iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, chiar dacă nu se ajunge la un rezultat prejudiciabil. Fiind o infracțiune de pericol, aceasta nu are obiect material. Subiectul activ al infracțiunii este orice persoană care nu respectă obligațiile și măsurile stabilite de lege pentru prevenirea producerii accidentelor de muncă sau a îmbolnăvirilor profesionale, fără ca aceasta să aibă o anumită calitate sau calificare în procesul muncii. Nici în cazul variantei infracționale prevăzute la alin. (2) al art. 350 din Codul penal, subiectul activ nu este unul calificat. Subiectul pasiv principal este statul, iar, în varianta normativă prevăzută la art. 350 alin. (1) din Codul penal, subiect pasiv secundar este orice persoană care, din cauza conduitei subiectului activ, este supusă pericolului iminent de producere a accidentului de muncă sau pericolului de îmbolnăvire profesională, fără a se ajunge la vătămarea fizică a acesteia. Participația penală este posibilă sub toate formele. Elementul material al laturii obiective constă în fapta de nerespectare a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, în modalitățile prevăzute la art. 350 alin. (1) din Codul penal, precum și în fapta de repornire a utilajelor, anterior eliminării tuturor deficiențelor, în varianta normativă prevăzută la art. 350 alin. (2) din Codul penal. Legea specială, respectiv Legea nr. 319/2006 reglementează, la art. 5, semnificația legală a noțiunilor de „lucrător“, „angajator“, „alți participanți la procesul de muncă“, „reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor“, „prevenire“, „eveniment“, „accident de muncă“, „boală profesională“, „echipament de muncă“, „echipament individual de protecție“, „loc de muncă“, „pericol grav și iminent de accidentare“, „stagiu de practică“, „securitate și sănătate în muncă“, „incident periculos“, „servicii externe“, „accident ușor“ și „boală legată de profesiune“. Mai mult, sintagma „accidente de muncă“ este detaliată la art. 30 din Legea nr. 319/2006, potrivit căruia, în sensul prevederilor art. 5 lit. g) din aceeași lege, este, de asemenea, accident de muncă accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului [art. 30 lit. a) din Legea nr. 319/2006] și accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activități culturale, sportive, în țară sau în afara granițelor țării, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini [art. 30 lit. b) din Legea nr. 319/2006]. Totodată, sintagma „boală profesională“ beneficiază de o reglementare suplimentară la art. 33 din Legea nr. 319/2006, conform căruia, în sensul prevederilor art. 5 lit. h) din Legea nr. 319/2006, afecțiunile suferite de elevi și studenți în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale. În completarea art. 33 anterior menționat, art. 34 din Legea nr. 319/2006 prevede, la alin. (1) , că declararea bolilor profesionale este obligatorie și se face de către medicii din cadrul autorităților de sănătate publică teritoriale și a municipiului București, iar, la alin. (2) , că cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum și stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiștii autorităților de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă. ...