Decizia ÎCCJ nr. 401/2025 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale
34. În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care să prezinte relevanță în lămurirea chestiunilor ce fac obiectul prezentei sesizări. ...
35. Din verificările efectuate s-au identificat deciziile Curții Constituționale nr. 324 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1270 din 21 decembrie 2020, și nr. 7 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 21 aprilie 2021, ale căror considerente sunt relevante, după cum se va arăta în continuare. ...
36. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 324 din 11 iunie 2020 s-au reținut următoarele:
62 Referitor la critica potrivit căreia lit. B a capitolului 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu reglementează niciun nivel de salarizare pentru procurorii militari, aceasta este neîntemeiată, întrucât regimul salarizării acestora poate fi dedus cu ușurință din punctul 3 al anexei nr. V coroborat cu art. 69 alin. (1) al anexei nr. VI la aceeași lege care prevede că pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției. ...
63. Astfel, art. 69 alin. (1) din anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede clar: «(1) Pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.» Așadar, procurorii militari nu beneficiază de un regim dublu de salarizare, respectiv de personal din sistemul justiției și de personal din domeniul apărării, ci numai de cel care îi privește pe procurori ca parte a sistemului justiției. ... ...
37. Și la paragraful 35 al Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2021, Curtea Constituțională a arătat că „regimul salarizării procurorilor militari poate fi dedus din punctul 3 al anexei nr. V coroborat cu art. 69 alin. (1) al anexei nr. VI la aceeași lege care prevede că pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției. Astfel, art. 69 alin. (1) din anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede clar: «(1) Pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.» Așadar, procurorii militari nu beneficiază de un regim dublu de salarizare, respectiv de personal din sistemul justiției și de personal din domeniul apărării, ci numai de cel care îi privește pe procurori ca parte a sistemului justiției“. ... ...
Sursa oficială ↗