Decizia CCR nr. 276/2020Punctul 11
Punctul 11
11. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 a fost modificat prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020 având, în prezent, următorul conținut: „Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere și nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunțarea la notificarea de dare în plată și părțile vor fi repuse de drept în situația anterioară.“ Întrucât textul nu păstrează soluția legislativă inițială, având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 5 alin. (1) și (3) din Legea nr. 77/2016, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020. ...
Sursa oficială ↗