Decizia CCR nr. 258/2020Punctul 12
Punctul 12
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 17, art. 21-26, art. 31, art. 34 și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Față de motivarea confuză a excepției și ambiguitatea argumentelor formulate de autorii acesteia, coroborat cu obiectul cauzei în soluționarea căreia a fost ridicată, Curtea Constituțională reține ca obiect al excepției prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și b) , ale art. 21 alin. (6) și ale art. 34 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013, care au următoarea redactare:
– Art. 17 alin. (1) lit. a) și b) :
(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:
a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; ...
b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; ... ...
– Art. 21 alin. (6) :
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. ...
– Art. 34 alin. (1) și (4) :
(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (...)
(4) Dosarele se soluționează în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naționale.“ ... ...
Sursa oficială ↗