Sari la conținut

Decizia CCR nr. 273/2020Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.06.2020
Dosarul
2.345/207/2016

18. Or, în virtutea prevederilor art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, contravenientului i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, acesta putând formula o plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ocazie cu care poate solicita anularea acestuia. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede faptul că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. În acest context, potrivit art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, plângerea astfel formulată suspendă executarea. De asemenea, potrivit art. 31 alin. (2) din aceeași ordonanță, partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie