Decizia CCR nr. 265/2020Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.06.2020 · dosar 11.734/236/2014
Punctul 28
28. În ceea ce privește notele scrise depuse la Curtea Constituțională după închiderea dezbaterilor, prin care se invocă temeiuri constituționale noi, respectiv art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea arată că, pe de o parte, potrivit art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, iar, pe de altă parte, Curtea reiterează jurisprudența sa constantă, potrivit căreia litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți. Așa fiind, critica formulată prin notele scrise depuse la Curtea Constituțională este inadmisibilă în contextul dat (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 400 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 22 noiembrie 2019, și Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011). ...
Sursa oficială ↗