Decizia CCR nr. 249/2020Punctul 15

15. Cu privire la imparțialitatea judecătorului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituțională a constatat în jurisprudența sa (Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, și Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017) că aceasta poate fi apreciată atât subiectiv, cât și printr-un demers obiectiv, acesta din urmă având scopul de a determina dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47). Valorificarea acestor principii în dreptul procesual penal român se realizează prin reglementarea, în cuprinsul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală, a cazurilor de incompatibilitate a judecătorului. De asemenea, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 65 din Codul de procedură penală, legiuitorul român a apreciat necesară extinderea incidenței cazurilor de incompatibilitate a judecătorului și cu privire la persoanele care determină constituirea instanței, o parte dintre dispozițiile vizând incompatibilitatea acestuia aplicându-se, în mod corespunzător, și procurorului, magistratului-asistent și grefierului. ...