Decizia CCR nr. 253/2020Punctul 7
Punctul 7
7. Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă consideră că textele de lege criticate cuprind numeroase inadvertențe și necorelări, care pot avea ca efect crearea unor situații discriminatorii. Astfel, apreciază că dispozițiile art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 nu au o corelație logică între ele, putând duce la interpretări cu caracter discriminatoriu. Nu există o justificare obiectivă a asimilării cu vechimea în magistratură pentru stabilirea pensiei de serviciu doar a perioadelor în care magistratul a exercitat anumite profesii juridice. În ceea ce privește pensia de serviciu acordată celor care au vechimea în magistratură necesară acordării pensiei de serviciu, dar care la data împlinirii vârstei de 60 de ani aveau o altă ocupație, nu se regăsesc argumentele de neconstituționalitate menționate anterior, situația acestora nefiind similară cu cea a magistraților în activitate, astfel că nu se poate pune problema unei discriminări. În ceea ce privește art. 86 din Legea nr. 303/2004, care prevede funcțiile de specialitate juridică ce constituie vechime în magistratură, consideră că nu cuprinde dispoziții discriminatorii. ...
Sursa oficială ↗