Decizia CCR nr. 259/2020Punctul 22

22. În ceea ce privește invocarea, în motivarea excepției, a prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile“, Curtea observă că este lipsită de relevanță în cauză. Referitor la dispozițiile art. 23 din Constituție, instanța de contencios constituțional a reținut că libertatea individuală vizează libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se putea comporta și mișca liber, de a nu fi ținută în sclavie, arestată sau deținută decât în cazurile și după formele expres prevăzute de Constituție și legi. Prin urmare, ipoteza normativă a textelor legale criticate fiind diferită față de dreptul reglementat prin dispozițiile constituționale invocate, rezultă că prevederile art. 23 din Constituție nu au incidență în prezenta cauză (a se vedea în acest sens Decizia nr. 499 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 noiembrie 2019, paragraful 27, sau Decizia nr. 847 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 19 martie 2020, paragraful 15). Totodată, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că prevederile art. 23 din Constituție nu sunt incidente în soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, câtă vreme obiectul acesteia nu constă în norme de reglementare primară în materie penală și/sau contravențională (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 24 septembrie 2018). Or, în cauza de față, critica vizează dispoziții legale referitoare la termenul de exercitare a unui drept de opțiune în materia legislației civile speciale, edictate în vederea reparării nedreptăților comise de statul român în perioada regimului comunist cu privire la dreptul de proprietate privată asupra imobilelor, terenuri și/sau construcții, fără să pună în vreun fel în discuție valorile protejate prin art. 23 din Constituție. ...