Sari la conținut

Decizia CCR nr. 238/2020Punctul 4

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.06.2020
Dosarul
486A/2020

4. Cu privire la cuprinsul expunerii de motive, se arată că acesta este lacunar, raportat la soluțiile reținute în legea adoptată, soluții centrate pe propunerea de transfer al competențelor de autoritate de supraveghere, care nu a fost menținută în forma finală a legii. Celelalte soluții sunt doar enunțate, cu o justificare sumară, în contextul în care, cu mai puțin de un an înainte de depunerea inițiativei legislative, Parlamentul, abrogând reglementarea anterioară a Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, a adoptat o lege nouă, cea a Registrului Național de Publicitate Mobiliară. Față de ampla și profunda revizuire a reglementării cadru prin Legea nr. 297/2018, o nouă intervenție legislativă prin care se repun în discuție soluții adoptate de legiuitor recent, fără ca acestea să fi fost evaluate după o durată de aplicare relevantă, este vulnerabilă din perspectiva respectării principiului predictibilității legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Cu privire la conținutul instrumentului de motivare, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 139 din 13 martie 2019, prin care s-a stabilit că lipsa unei fundamentări temeinice, precum și caracterul sumar instrumentului de motivare încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie