Decizia CCR nr. 238/2020Punctul 54

54. Astfel, în privința titlurilor executorii de natură contractuală aptitudinea de a fi titlu executoriu al unui înscris este legată de o anumită categorie de acte juridice (spre exemplu, locațiunea, arendarea) și de caracterul susceptibil de a fi pus în executare al înscrisului. Dacă legea cere ad validitatem caracterul autentic al înscrisului, atunci evident operațiunea juridică nu poate fi realizată prin mijlocirea unui înscris sub semnătură privată, astfel că titlu executoriu poate fi numai înscrisul întocmit în formă autentică. Dacă, în schimb, legea permite ca operațiunea juridică să fie realizată prin înscris sub semnătură privată, atunci poate atribui și acestuia caracter de titlu executoriu, pur și simplu sau cu îndeplinirea anumitor condiții. Dacă o asemenea condiție o constituie realizarea unei formalități de publicitate, potrivit legii în vigoare, aceasta se îndeplinește prin înscrierea sa în Registru. În schimb, legea criticată stabilește că orice înscris sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităților de publicitate este titlu executoriu dacă este înscris în Registru. O asemenea poziție nu poate fi acceptată, întrucât, pe de o parte, înseamnă că legea atribuie caracter de titlu executoriu oricăror înscrisuri indiferent dacă pot sau nu fi supuse executării și, pe de altă parte, că acordarea caracterului de titlu executoriu nu se realizează în considerarea operațiunii juridice realizate, ci în funcție de forma întocmirii actului. Or, acest din urmă aspect trebuie să fie unul derivat și subsidiar stabilirii caracterului de titlu executoriu al înscrisului prin care este realizată operațiunea juridică, și nu unul principal și care este disociat de aceasta. Prin urmare, numai înscrisul care materializează actul juridic de natură contractuală poate fi titlu executoriu, și nu orice înscris sub semnătură privată supus unei cerințe de publicitate decuplat de natura actului juridic. ...