Decizia CCR nr. 239/2020Punctul 29
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 03.06.2020
- Dosarul
- 524A/2020
29. Din această perspectivă, Președintele României consideră că, prin raportare la jurisprudența constantă a Curții Constituționale, niciuna dintre modificările ori completările cuprinse în legea criticată referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Concurenței nu este de domeniul legii organice și, deci, nu este de natură să atragă incidența art. 117 alin. (3) din Constituție și, în consecință, prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1) , (4) și (5) din Constituție, să antreneze competența decizională a Senatului. Cu alte cuvinte, toate dispozițiile adoptate de Camera Deputaților vizează dispoziții ale Legii nr. 21/1996 și, implicit, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017, ce nu fac parte, în sensul art. 117 alin. (3) din Constituție, din domeniul legii organice și care, în consecință, nu țin de competența decizională a Senatului. Însă din aceste noi dispoziții adoptate de Camera Deputaților, prin comparație cu forma adoptată de Senat, fac parte din domeniul legii organice prevederile referitoare la statutul funcției publice (respectiv un statut special pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Concurenței), pentru care însă, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, competența decizională, de asemenea, nu aparține Senatului, ci Camerei Deputaților. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.