Decizia CCR nr. 242/2020Punctul 48
Punctul 48
48. Criticile referitoare la lipsa de claritate, previzibilitate și accesibilitate a dispozițiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale, raportate la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, nu pot fi acceptate, întrucât actul normativ dedus controlului de constituționalitate respectă în ansamblul său aceste cerințe. Este clar, întrucât în conținutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluții normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicații sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română. Conceptele și noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluțiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil și univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000. Neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile criticate sunt constituționale și prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗