Decizia CCR nr. 240/2020Punctul 122
Punctul 122
122. Din cele de mai sus rezultă că prelungirea mandatului autorităților publice locale afectează regimul juridic al unor autorități fundamentale, prevăzute expres la art. 121 și 122 din Constituție, în componenta privind alegerea lor. Totodată, întrucât cetățenii nu își pot exercita dreptul de vot urmare a încetării mandatelor aleșilor locali la termen, prelungirea acestor mandate afectează art. 36 din Constituție cu privire la dreptul de vot. De asemenea, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Curții Constituționale, o prelungire a mandatului autorităților administrației publice locale afectează art. 37 din Constituție referitor la dreptul de a fi ales. Spre deosebire de situația din Decizia nr. 51 din 25 octombrie 2012, prin care Curtea a constatat că dreptul de a fi ales este încălcat atunci când alegerile parlamentare și locale se desfășoară la aceeași dată, în situația dată, Curtea nu trebuie să analizeze dacă regimul autorităților fundamentale sau drepturile elective sunt încălcate, ci numai dacă este afectat pentru că art. 115 alin. (6) din Constituție stabilește în mod expres că ordonanța de urgență nu poate afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului și drepturile electorale. ...
Sursa oficială ↗