Decizia CCR nr. 224/2020Punctul 13
Punctul 13
13. Referitor la art. 444 - Completarea hotărârii, Curtea observă că, în urma republicării Codului de procedură civilă, acesta și-a păstrat atât numerotarea, cât și conținutul normativ. În ceea ce privește alin. (1) al art. 444 Curtea reține faptul că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, acesta a fost modificat prin art. I pct. 41 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanța constituțională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) și al art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispoziții din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor în vigoare, Curtea va analiza art. 444 alin. (1) în forma avută anterior modificării aduse prin Legea nr. 310/2018. ...
Sursa oficială ↗