Decizia CCR nr. 218/2020Punctul 14

14. În motivarea soluției sale, Curtea a observat că art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală prevede că măsurile reglementate la alin. (1) al aceluiași articol se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. Conform art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare; b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa; d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente, în timp ce art. 126, 127 și 128 din Codul de procedură penală reglementează măsurile de protecție dispuse în cursul judecății și procedura dispunerii acestor măsuri, fără a reglementa însă și ipoteza prevăzută la art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, respectiv aceea în care măsurile de protecție a căror aplicare a fost dispusă de procuror în cursul urmăririi penale sunt menținute în etapa judecății. Astfel, Curtea a observat că ipoteza juridică prevăzută prin textul criticat lasă nereglementată procedura controlului și cea a încetării măsurilor dispuse potrivit art. 126 alin. (1) -(5) din Codul de procedură penală. Așadar, legea procesual penală nu prevede nici în cuprinsul art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, nici printr-o normă distinctă competența instanței de judecată de a proceda la verificarea măsurilor de protecție și actul prin care instanța poate dispune menținerea sau încetarea măsurilor în cauză. ...