Decizia CCR nr. 216/2020Punctul 20
Punctul 20
20. Potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic. Prin normele citate, Legea fundamentală definește Ministerul Public ca o instituție independentă de interese partizane și, deci, la adăpost de imixtiuni de orice natură, iar procurorilor le impune să își exercite atribuțiile în mod imparțial și în limitele legii, sub controlul ierarhic prevăzut de lege, asupra modului în care respectă aceste principii constituționale. Pe lângă aceste garanții de independență și imparțialitate, comune tuturor procurorilor din sistemul judiciar, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție prezintă garanțiile generate de poziția în care se află această direcție specializată, care funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind coordonată direct de către procurorul șef al parchetului din vârful ierarhiei Ministerului Public. De altfel, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că „procurorul nu este adversarul vreuneia din părți, ci el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii. Dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție, referindu-se la apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, nu are în vedere transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părți, ci de a veghea la respectarea legii în procesele care pun în discuție astfel de drepturi și libertăți.“ (Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008). ...
Sursa oficială ↗