Decizia CCR nr. 229/2020Punctul 16

16. Cât privește criticile aduse fondului reglementării supuse controlului de constituționalitate, Avocatul Poporului susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2020 a fost adoptată cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție privind interdicția adoptării ordonanțelor de urgență care afectează drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. În acest sens arată, în esență, că soluția legislativă introdusă prin art. I pct. 2 dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2020, cu referire la art. 52 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aduce atingere dispozițiilor art. 1 alin. (3) , ale art. 4 alin. (1) , ale art. 34 și ale art. 47 alin. (2) teza a III-a din Constituție, întrucât elimină prevederea conform căreia prin furnizorii privați se putea realiza implementarea programelor naționale de sănătate doar pentru serviciile medicale care excedează capacității furnizorilor publici de servicii medicale. Or, arată că, în considerarea caracterului social al statului român, legiuitorul a optat pentru organizarea sistemului de asistență medicală bazat pe principiul solidarității sociale în colectarea și utilizarea fondurilor. Solidaritatea socială presupune ca orice persoană asigurată să beneficieze, la nevoie, în condiții identice, de asistență pentru apărarea și restabilirea sănătății, chiar dacă posibilitățile sale materiale, determinate de nivelul veniturilor realizate, i-au permis o contribuție mai redusă la constituirea fondului de asigurări de sănătate. Dispozițiile constituționale ce vizează exercitarea dreptului la ocrotirea sănătății precizează că acesta este garantat de către statul român. Potrivit art. 34 alin. (3) din Constituție, organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale se stabilește prin lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este îndreptățit să impună reguli pentru crearea, menținerea și dezvoltarea unui sistem de asigurări sociale cu respectarea principiilor constituționale. De aceea, într-o interpretare sistematică a prevederilor Constituției, dreptul la ocrotirea sănătății, în componenta sa referitoare la organizarea prin lege a asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale, nu poate fi disociat de dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, garantat de prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție. Deși, în aparență, prin noua soluție legislativă se urmărește accesul nediscriminatoriu la serviciile medicale oferite de furnizorii de servicii publici și privați, în cadrul programelor naționale de sănătate, în realitate, în condițiile transferării finanțării și resursei umane (medici, asistenți) către sectorul privat, efectele pe termen mediu și lung vor conduce la pauperizarea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului persoanelor care nu își permit accesarea serviciilor private la orice tip de servicii medicale. În realitate, cele două categorii de furnizori de servicii medicale nu se află în poziții de egalitate pe piața serviciilor medicale, tocmai pentru că serviciile medicale private sunt oferite de operatori economici privați, proprietarii spitalelor private urmărind maximizarea profitului obținut din activitățile desfășurate, ceea ce reprezintă un scop legitim, atât timp cât nu se desfășoară prin finanțare publică, din bugetul de stat și în competiție (neloială) cu prestatorii de servicii medicale din sistemul public. ...