Decizia CCR nr. 235/2020Punctul 14

14. Legea este de natură să încalce și prezumția de nevinovăție, drept izvorât din libertatea individului, consacrat constituțional la art. 23 alin. (11) , restrângându-i în mod nejustificat exercițiul dreptului, cu încălcarea art. 53 din Constituție. În materie penală sunt enumerate limitativ anumite situații și categorii de reprezentanți ai autorității publice care pot încheia procese-verbale ce constituie chiar acte de sesizare a instanței penale. Acele acte nu beneficiază însă de prezumția de veridicitate, acuzarea fiind în continuare obligată să facă proba celor reținute de persoanele care le-au întocmit. Prin urmare, posibilitatea „cadrului didactic care constată fapte în scris și care beneficiază de prezumția de veridicitate până la proba contrară este nemaiîntâlnită în legislația română și conduce la înfrângerea prezumției de nevinovăție“. Dreptul fundamental la prezumția de nevinovăție izvorăște din nevoia de a oferi o protecție juridică persoanei acuzate, în scopul echilibrării balanței pe parcursul procedurilor judiciare aplicabile și pentru a oferi învinuitului garanțiile procesuale necesare împotriva abuzurilor. Or, norma criticată, cu scopul vădit de a încălca voința puterii constituante originare, a instituit o prezumție iuris tantum de veridicitate „până la proba contrară“ a eventualelor acuzații formulate de personalul didactic, de conducere, îndrumare sau control, noțiune care are vocația de a institui în sarcina acuzatului o veritabilă prezumție de vinovăție. Conform jurisprudenței instanței de contencios constituțional, „nimeni nu este obligat să își dovedească nevinovăția, sarcina probațiunii revenind acuzării, iar situația de dubiu îi profită celui acuzat - in dubio pro reo“ (a se vedea Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010). Conform art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, exercițiul drepturilor poate fi restrâns, inter alia, dacă măsura este necesară într-o societate democratică, dacă este proporțională cu situația care a determinat-o și dacă nu aduce atingere înseși existenței dreptului. Expunerea de motive a propunerii legislative supuse controlului nu conține nicio justificare a situației care determină restrângerea dreptului la prezumția de nevinovăție, iar, chiar dacă ar exista, norma criticată tot ar rămâne incompatibilă cu rigorile constituționale ale restrângerii drepturilor fundamentale, având în vedere că proporționalitatea restrângerii presupune un caracter temporar, dat fiind că acționează strict ca o excepție necesară pentru salvgardarea unor valori ale statului democratic (Decizia Curții Constituționale nr. 712 din 5 iulie 2012). Totodată, dispoziția criticată acționează în sensul efectiv al abolirii prezumției de nevinovăție pentru infracțiunile prevăzute de art. 5 din lege, ceea ce aduce atingere însuși dreptului fundamental la prezumția de nevinovăție, afectându-i în mod vădit substanța și aplicabilitatea. ...