Decizia CCR nr. 184/2020Punctul 32

32. Curtea reține, în plus, că autorii excepției de neconstituționalitate nu țin seama de faptul că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea deciziile nr. 240 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 iulie 2019, paragraful 18, nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). Tocmai o astfel de regulă specială de procedură este și cea criticată de către autorii excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia doar omisiunea instanței de recurs de a cerceta un motiv de casare poate fi atacată printr-o contestație în anulare, nu și omisiunea instanței de apel de a cerceta un motiv de apel. Constituția nu îi interzice legiuitorului să țină seama de diferențele dintre calea de atac a recursului și calea de atac a apelului atunci când reglementează regimul în care poate fi formulată calea de atac extraordinară a contestației în anulare. ...