Decizia CCR nr. 165/2020Punctul 35
Punctul 35
35. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Prin urmare, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. În același sens este și Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, prin care Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, reținând că excepția a fost invocată în etapa judecății în fond a cauzei, neavând legătură cu soluționarea cauzei, în faza procesuală în care aceasta a fost invocată. ...
Sursa oficială ↗