Decizia CCR nr. 177/2020Punctul 14
Punctul 14
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, cu denumirea marginală Ordinea stingerii obligațiilor fiscale, care au următorul cuprins: „(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenționale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligație fiscală. Aceste prevederi nu se aplică în cazul plății taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36.“
Curtea precizează că alin. (1) al art. 165 din Legea nr. 207/2015, la care fac referire dispozițiile criticate, prevede că „Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligațiile, atunci se stinge obligația fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii; ...
b) obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea debitorului“. ... ...
Sursa oficială ↗