Decizia CCR nr. 157/2020Punctul 14

14. Aplicând aceste repere jurisprudențiale la actul normativ criticat, se observă că obligațiile instituite în sarcina autorităților administrative, prin dispozițiile art. 2 lit. a) și art. 4 alin. (1) lit. b) , alin. (2) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, de a dispune „măsuri și acțiuni urgente“, „orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forță majoră“ sunt formulate într-un mod generic și lipsit de predictibilitate. În plus, potrivit art. 4 alin. (4) din actul normativ criticat „Acțiunile și măsurile prevăzute la alin. (1) , (2) și (3) se stabilesc în regulamente, planuri, programe sau în documente operative aprobate prin decizii, ordine ori dispoziții emise conform reglementărilor în vigoare“. Prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, este determinată o stare de incertitudine juridică, deoarece reglementarea primară, fiind neprevizibilă, lipsită de rigurozitate, oferă autorităților administrative o marjă extrem de largă de apreciere și, în același timp, discreționară în privința acțiunilor și măsurilor ce pot fi dispuse. De altfel, în spațiul public autoritățile îndrituite la aplicarea stării de alertă au susținut deja că sancțiunile contravenționale privind libertatea de circulație vor fi aplicate în continuare, după expirarea stării de urgență și instituirea stării de alertă. ...