Decizia CCR nr. 156/2020Punctul 20
Punctul 20
20. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă referitoare la faptul că dezbaterea procedurii de desfășurare a ședinței on-line a Senatului din data de 26 martie 2020 s-a realizat doar în Biroul permanent, se arată că stabilirea unei proceduri speciale de desfășurare a ședințelor unor structuri de conducere și de lucru ale Senatului și chiar ale plenului acestuia s-a realizat ad-hoc și numai pe perioada stării de urgență decretate prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Adoptarea unei proceduri parlamentare speciale se justifică prin cerința ca Parlamentul, ca orice altă autoritate și instituție publică, să adopte temporar măsuri speciale pentru a asigura desfășurarea în continuare a activității, în condițiile decretării stării de urgență. În acest sens se invocă art. 51 alin. (1) din anexa nr. 1 la decretul antereferit, menționându-se că Biroul permanent, ca organ intern de conducere al Senatului, și-a asumat atribuția prevăzută în art. 35 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Senatului, potrivit căruia Biroul permanent pregătește și asigură desfășurarea în bune condiții a lucrărilor Senatului. Întrucât membrii Senatului nu aveau posibilitatea să participe, în condiții normale, la o ședință publică în plenul acestuia, care să aibă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind completarea Regulamentului Senatului, date fiind declararea stării de urgență și prioritatea acordată eliminării riscurilor de contaminare virusologică, Biroul permanent este singurul organism din cadrul Senatului îndreptățit să adopte temporar o procedură specială pentru desfășurarea activității parlamentare la nivelul plenului Senatului, al grupurilor politice, al comisiilor și inclusiv la nivelul Secretariatului general al Camerei respective. Acest organism este pe deplin îndreptățit să aprecieze oportunitatea oricăror măsuri, inclusiv a celor cu caracter tehnic, și să le stabilească conținutul propriu-zis, cu condiția ca acestea să fie adaptate specificului unei anumite lucrări cu caracter parlamentar de competența Senatului. ...
Sursa oficială ↗