Decizia CCR nr. 152/2020Punctul 7

7. Așa cum rezultă din nota de fundamentare a OUG nr. 34/2020, adoptarea sa a fost motivată de faptul că „nerespectarea sau neaplicarea măsurilor stabilite în OUG nr. 1/1999 [...] ar avea un impact deosebit de grav în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor“. Pe cale de consecință, Guvernul a decis să creeze un cadru „preventiv și coercitiv adecvat“ și să elimine din lanțul decizional acele proceduri, „respectiv procedurile de transparență decizională în administrația publică și cele aferente dialogului social“ care „sunt de natură a afecta rapiditatea cu care pot fi luate măsurile normative aplicabile pe durata stării instituite sau care sunt o consecință a instituirii acestei stări“. Astfel, printre altele, a fost modificat art. 28 din OUG nr. 1/1999 în sensul sporirii cuantumului amenzilor prevăzute și al adăugării unor sancțiuni contravenționale complementare și a fost introdus art. 33^1 care face inaplicabile „pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență“ normele legale referitoare la transparența decizională și la dialogul social în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri referitoare la aceste stări excepționale. Autorul sesizării a susținut, în sinteză, că OUG nr. 34/2020 este neconstituțională în întregime deoarece anumite prevederi ale sale afectează „negativ“ - în sensul precizat prin Decizia nr. 1.189/2008 a Curții Constituționale - unele drepturi fundamentale, ceea ce echivalează cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție. Opinia majoritară a achiesat la acest punct de vedere și a calificat raportarea la art. 115 alin. (6) din Constituție ca un criteriu de neconstituționalitate extrinsecă, fapt ce ar atrage neconstituționalitatea actului de legislație delegată în ansamblul său. Față de aceste concluzii ne distanțăm marcat. ...