Decizia CCR nr. 141/2020Punctul 21
Punctul 21
21. În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului securității juridice, prin prisma clarității, previzibilității și accesibilității normei, Curtea constată că textul criticat întrunește condițiile de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale, întrucât este adus la cunoștință publică, fiind publicat în Monitorul Oficial al României, este cuprins într-un act normativ de nivelul legii, fiind chiar o lege, precizează în clar faptul că procedurile de insolvență reglementate de Legea nr. 85/2006 se aplică și persoanelor juridice de drept privat care desfășoară și activități economice în plus față de cele menționate în mod concret în cuprinsul aceluiași articol, ceea ce este în concordanță și cu principiul generalității legilor, potrivit căruia conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Astfel, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că, drept consecință logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică și nu încape îndoială că instanțele interne sunt cele mai în măsură să examineze și să interpreteze legislația națională. ...
Sursa oficială ↗