Decizia CCR nr. 119/2020Punctul 6

6. Se susține că prin disjungerea unor astfel de cauze apar diferențe între probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale realizate de structuri de parchet diferite, diferențe de cicluri procesuale, aspecte ce contravin prevederilor art. 42 din Codul de procedură penală referitoare la obligația de reunire a cauzelor. Se arată că una dintre caracteristicile cauzelor indivizibile este „solidaritatea penală“, care impune ca toate probele să fie administrate unitar, pentru a fi opozabile tuturor coinculpaților, astfel încât orice act efectuat de către unul dintre coinculpați, care privește fapta sau circumstanțele reale ale acesteia, să producă efecte față de toți inculpații, iar căile de atac formulate pe temeiuri de fapt să le fie favorabile tuturor acestora. Totodată, se susține că prevederile art. 46 din Codul de procedură penală, în interpretarea criticată, au condus în practică la lipsirea de conținut a legii și a probelor administrate în cauzele penale. Se mai arată că imprecizia și lipsa de claritate a textului criticat permit artificii juridice de natură să lezeze prevederile constituționale, prin disjungerea unor cauze absolut indivizibile, provocând o procedură inechitabilă în care părțile nu dispun de aceleași mijloace juridice pentru a-și susține interesele procesuale, cu consecința încălcării principiului aflării adevărului și înlesnind apariția erorilor judiciare. Se susține că aceste procedee abuzive încalcă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care obligă la asigurarea caracterului echitabil al procedurii penale, lăsând statelor o marjă considerabilă de apreciere în ceea ce privește formalitățile procesuale, atât timp cât procesul în sine, ca întreg, asigură părților garanțiile procesuale prevăzute prin Convenție. ...