Decizia CCR nr. 134/2020Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.03.2020 · dosar 952/2/2018
Punctul 17
17. Referitor la critica de neconstituționalitate vizând instituirea unei discriminări între personalul auxiliar din instanțe și parchete și alte categorii de personal plătit din fonduri publice, Curtea reține că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice. Art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). ...
Sursa oficială ↗