Sari la conținut

Decizia CCR nr. 131/2020Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.03.2020
Dosarul
2.756/86/2018

7. Consideră că prevederile legale criticate determină o discriminare în sensul că primarii ar deveni singura categorie care și-ar pierde funcția în cazul unei condamnări cu suspendare, întrucât salariații, demnitarii și chiar președintele României nu își pierd funcția, conform legii. Astfel, în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, imposibilitatea exercitării funcției de primar apare ca o măsură disproporționată față de scopul legii, cunoscut fiind faptul că infracțiunile din culpă prezintă un grad de pericol social redus și nu pot fi apreciate ca fiind de natură să pună sub semnul îndoielii onestitatea, moralitatea și profesionalismul persoanei condamnate. Mai mult, dispozițiile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (3) și ale art. 20 din Constituție, din perspectiva dreptului oricărui cetățean de a avea acces, în condiții generale de egalitate, la funcțiile publice din țara sa, fără discriminări și fără restricții nerezonabile. Se invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei), care a consacrat dreptul la diferență de tratament juridic în ocuparea unor funcții sau profesii, între persoanele condamnate pentru diferite infracțiuni, susținând că în cauza amintită Curtea a stabilit ca aplicarea principiului nediscriminării „în oricare altă situație„ include și nediscriminarea pe motive de cazier judiciar. Se arată că a fost reținută încălcarea principiului nediscriminării motivat de faptul că statul nu a introdus în legislație excepții corespunzătoare de la regula de restricționare a persoanelor condamnate pentru o infracțiune gravă de la accesul într-o funcție și pentru că nu face distincție între pedepsele cu executare și cele cu suspendarea executării. Se arată că, dacă un primar a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier și nu pentru infracțiuni în legătură cu funcția, iar prin hotărârea penală de condamnare cu suspendare nu se stabilește o pedeapsă complementară privind interzicerea drepturilor electorale, prefectul nu poate suplini, prin ordin, accesul la justiție al primarului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie