Decizia CCR nr. 121/2020Punctul 6
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) , ale art. 73 alin. (3) lit. l) și ale art. 134 alin. (4) , care impun ca organizarea instanțelor judecătorești să se facă prin lege organică. În acest sens, arată că în Legea nr. 303/2004 se reglementează modalitatea și criteriile esențiale pentru admiterea în magistratură. Însă, în mod neconstituțional și neexplicabil, aceeași lege, prin art. 106 lit. a) și d) , trimite la adoptarea unui regulament, act administrativ normativ inferior Constituției, legilor, ordonanțelor și chiar hotărârilor de Guvern, ajungându-se ca, în final, admiterea în magistratură să se realizeze, în realitate, pe baza unei examinări netransparente și subiective și într-un cadru stabilit pe baza unui act normativ inferior legii organice, care completează în mod nepermis și neconstituțional criteriile și probele prevăzute strict în legea organică, respectiv competența profesională stabilită pe baza materiei învățate, a aptitudinilor psihice și medicale care se examinează numai de o comisie numită în baza unui ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății - după cum rezultă din prevederile art. 14 alin. (2) lit. e) din lege - și a bunei reputații, „condiție care prezumă și se analizează împreună cu existența cazierului fiscal și a antecedentelor penale, ultimele două condiții verificându-se după rămânerea definitivă a rezultatelor concursului, conform art. 15 alin. (8) din aceeași lege“. Proba interviului nu se poate examina prin notare de la 1 la 10 și nu poate face parte deci din nota finală a candidatului, Legea nr. 303/2004 neprevăzând contestații, notarea sau includerea acestei probe în media finală. ...
Sursa oficială ↗