Decizia CCR nr. 96/2020Punctul 16
Punctul 16
16. Mai mult, Curtea reține că reglementarea momentului (a quo) - de la care începe să curgă termenul în care se poate declara apelul, prin raportare la comunicarea hotărârii (motivate) a primei instanțe, ar avea drept consecință executarea de îndată a acesteia din urmă, în condițiile în care, în materie penală, termenul de declarare a apelului este dilatoriu sub aspectul posibilității de punere în executare a hotărârii judecătorești și peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de apel de către titular. Apelul declarat împotriva unei hotărâri penale nedefinitive este suspensiv de executare, în afară de cazul când legea dispune altfel. Efectul suspensiv acordat de lege pe durata termenului de atac este prelungit, astfel, prin declararea apelului, pe toată durata judecății acestuia și poate privi atât latura penală, cât și latura civilă, atunci când apelul a fost declarat cu privire la dispozițiile din hotărâre prin care au fost soluționate ambele laturi ale cauzei (art. 416 din Codul de procedură penală). ...
Sursa oficială ↗