Decizia CCR nr. 115/2020Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.02.2020 · dosar 6.385/62/2017
Punctul 17
17. Așadar, Curtea a constatat că elementul material, în cazul infracțiunii de luare de mită, se realizează printr-o acțiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului activ ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită să fie întrunit trebuie să fie îndeplinite anumite condiții esențiale. Una dintre aceste condiții este cea potrivit căreia actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se pretinde, se primește sau se acceptă promisiunea unor bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. În ceea ce privește urmarea imediată a infracțiunii de luare de mită, aceasta constă într-o stare de pericol pentru desfășurarea cu probitate a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici. ...
Sursa oficială ↗