Decizia CCR nr. 70/2020Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.02.2020 · dosar 985/191/2017
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, iar în cauza dedusă soluționării instanței de judecată, autoarele excepției au beneficiat de judecata în primă instanță și de judecata în apel, cu reexaminarea în fapt și în drept a cererii. În ceea ce privește prevederile art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă se arată că susținerile de neconstituționalitate privesc modul de interpretare și aplicare a legii, reclamantul putând opta între cele două proceduri, respectiv procedura specială de evacuare, reglementată de textele de lege criticate, și procedura de drept comun. De asemenea se arată că textele de lege criticate definesc cu claritate termenii utilizați în întregul cuprins al acestora. ...
Sursa oficială ↗