Decizia CCR nr. 70/2020Punctul 21

21. Față de aceste critici, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferențe să aibă semnificația unei discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31). Mai mult, cu referire la prezenta cauză, atât prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cât și dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se referă la aceeași situație juridică, respectiv la imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului în anumite materii, astfel încât, dat fiind faptul că nu există o diferență de tratament juridic între o reglementare sau alta, Curtea nu poate reține încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi. ...