Decizia CCR nr. 46/2020Punctul 71

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.02.2020 · dosar 6.474/3/2018
Punctul 71
71. Referitor la critica potrivit căreia salariații sunt obligați să plătească acele contribuții la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puțin de salariul de bază minim brut pe țară, în timp ce persoanele fizice autorizate plătesc această contribuție la salariul de bază minim brut pe țară și nu la veniturile pe care le realizează, Curtea reține că această critică nu poate fi primită, întrucât salariații sunt într-o situație diferită față de persoanele fizice autorizate, regimul acestora din urmă fiind reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016. O persoană fizică autorizată nu poate avea calitatea de angajat al unor terțe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă [art. 17 alin. (3) ]. Potrivit art. 5 din ordonanța de urgență menționată, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege. Art. 148 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a ținut cont de specificul activității persoanelor fizice autorizate care acționează în calitate de întreprinzători cu toate riscurile aferente acestei activități. ...
Sursa oficială ↗